bancul zilei
- Ce-ar fi să strigăm simultan ?
Şi încep ele: “simultan, simultan”.
![]()
Soarele în cinci ipostaze uimitoare
Deşi trăim sub lumina lui de când am apărut pe lume – ca specie -, deşi îl studiem de mii de ani, iar în ultimele decenii am inventat şi pus la treabă câteva unelte foarte performante pentru a-l cerceta, suntem încă foarte departe de a şti totul despre el. Steaua noastră, cea care ţine în viaţă tot ceea ce trăieşte pe Terra, e încă plină de taine. Strămoşii noştri îl venerau în cadrul unor culte cu ritualuri complexe; noi îl studiem cu instrumente astronomice de mare precizie, înregistrând mereu noi şi noi date despre el. Cel mai adesea, pare la fel dar, uneori, stranii fenomene naturale, implicând lumina solară şi fel de fel de însuşiri ale Pământului şi ale păturii de aer din jurul acestuia, ne aduc aminte cât de complexă e lumea în care trăim. Chiar dacă ştiinţa a explicat aceste fenomene, aura lor de mister e la fel de fascinantă şi acum ca şi în urmă cu mii de ani. Iată, in imagini, cinci astfel de apariţii tulburătoare – magnifice scenografii construite de natură în jurul Soarelui.
Parhelion
Uneori, pe cer apar, pe lângă Soare, alte pete luminoase, cu lumină albă sau colorată, strălucind cu diferite intensităţi şi despre care nu ştim ce sunt şi de unde vin. Sunt parhelia (pluralul cuvântului parhelion, care denumeşte una dintre aceste pete de lumină) sau sori falşi.
Cauza care produce aceşti sori falşi este trecerea luminii prin aerul încărcat cu cristale fine de gheaţă. Uneori e vorba despre cristale plate, de formă haxagonală, din nori cirrus aflaţi în straturile înalte şi reci ale atmosferei; alteori, când temperatura e foarte scăzută, poate fi vorba despre interacţiunea luminii nu cu gheaţa aflată la mare înălţime, ci cu cea aflată în apropiere de pământ, sub forma unor nori joşi, compuşi din cristale foarte fine de gheaţă, numite “praf de diamant”. Cristalele de gheaţă acţionează ca nişte prisme transparente, deviind razele solare care trec prin ele.
Consemnate de învăţaţi antici precum Aristotel şi Seneca, menţionate ulterior în diverse cronici europene (uneori fiind interpretate într-un sens religios), apoi folosite chiar în opere de ficţiune (cărţi, filme) aceste apariţii rămân impresionante pentru oameni, chiar dacă acum se ştie că e vorba despre un fenomen natural, pe care ştiinţa l-a explicat.
Adesea, sorii falşi apar câte doi, simetric, de o parte şi de alta a soarelui, pe circumferinţa unui halou (vezi mai jos).
Haloul solar
Un cerc în jurul soarelui, uneori irizat în culorile curcubeului – acesta e haloul, datorat tot interacţiunii dintre lumina solară şi cristalele fine de gheaţă din nori de tip cirrus, aflaţi la 5-10 km înălţime. Cristalele se comporta ca nişte prisme şi oglinzi minuscule, în număr de miliarde, iar spectacolul este dat de fenomene optice precum reflexia şi refracţia luminii în cristalele de gheaţă, precum şi de dispersia care produce descompunerea luminii în cele 7 culori ale spectrului – efectul de curcubeu.
Stâlpul solar
Cel mai adesea acest fenomen apare la răsărit sau asfinţit, când soarele e jos, aproape de orizont. Priveliştea e destul de impresionantă - un stâlp de lumină ce pare că se înalţă de-a dreptul din Soare.
În realitate, coloana de lumină e mult mai aproape de privitor decât de Soare, de vreme ce efectul e dat de reflexia luminii pe cristale de gheaţă din atmosfera terestră, cristale care, în acest caz, au feţe aproximativ paralele şi orizontale.
Stâlpi luminoşi (în acest caz nu-i mai numim solari) pot să apară şi în dreptul Lunii, iar uneori chiar în dreptul unor corpuri de iluminat de exterior, cu condiţia să existe în aer cristalele de gheaţă de forma potrivită.
Raza verde
Acesta e un fenomen foarte complex – sau, mai degrabă, un efect datorat unui complex de fenomene. E foarte rar observat şi nu e de mirare că eroii povestirii lui Jules Verne Raza verde au străbătut Pământul ca să-l vadă.
O clipă după ce Soarele a apus sau cu o clipă înainte de a răsări, apare pe cer, în dreptul lui, o scurtă strălucire verde – o culoare neobişnuită, nu prea des asociată cu soarele, la care ne gândim mai ales în “termeni” de galben , portocaliu şi roşu.
Poate să arate ca o mică pată de lumină verde pe cer, durând doar o secundă-două, sau ca o scurtă fulgerare, ca o rază verde pornind din Soare…
Cel mai interesant lucru e faptul că are loc când Soarele nu e vizibil, când se află sub linia orizontului – dar efectul e dat tot de lumina lui.
De fapt, razele verzi constituie un grup de fenomene, care pot avea cauze diferite. Apariţia razelor verzi este asociată şi cu mirajul astronomic – un fenomen optic caracterizat prin devierea traiectoriei luminii astfel încât aceasta produce imagini multiple sau distorsionate ale obiectelor astronomice.
În general, e vorba despre refracţia luminii solare prin straturile atmosferei; acestea se comportă ca o prismă, ce deviază traiectoria razelor luminoase, curbându-o uşor, în aceeaşi direcţie ca şi curbura Pământului. Lumina cu frecvenţe mai mari (albastră/verde) deviază (se curbează) mai mult decât cea din gama galben- oranj -roşu, aşa că, la asfinţit, de exemplu, radiaţia albastră & verde de la marginea superioară a discului solar rămâne vizibilă încă puţin timp după ce radiaţia oranj/roşie a dispărut sub orizont, ascunsă de curbura Pământului.
Lumina albastră, datorită particularităţilor sale, suferă o difuzie mai puternică, fiind împrăştiată în toate direcţiile prin interacţiunea cu moleculele de oxigen şi azot din aer; atunci, ceea ce rămâne vizibil, ultima amintire luminoasă a Soarelui care a apus este o sclipire verde.
Pentru a o vedea, e necesar să existe anumite condiţii (orizont degajat, cer limpede, presiune atmosferică ridicată, care determină o densitate mai mare a aerului), în care straturile de aer au un efect de amplificare a efectului, astfel încât el să rămână vizibil cîteva clipe.
Totuşi, raza verde e atât de fugară, încât e foarte greu de surprins cu privirea şi trebuie să fim recunoscători câtorva astronomi şi fotografi pentru răbdarea de a fi pândit acest moment magic şi de a-l fi “captat” într-o fotografie, ca să-l putem vedea şi noi. Imaginile de mai sus au fost realizate la Observatorul European Austral din La Silla, Chile, în anul 2005.
Inelul cu diamant
E un fenomen observat în cursul eclipselor totale de Soare, cu o clipă înainte ca Soarele să fie complet acoperit de Lună sau în prima clipă când începe să iasă de sub umbra acesteia. La marginile discului solar mai “scapă” câteva pete de lumină, ca nişte mărgele strălucitoare. Sunt aşa-numitele mărgele Bailey (după numele astronomului britanic care a observat cel dintâi fenomenul, în 1836.)
Cauza este relieful accidentat al Lunii; suprafaţa acesteia este plină de denivelări – cratere, văi, munţi – aşa că marginea discului Lunii, deşi pare netedă de la distanţa de la care o privim noi, în realitate are multe “ştirbituri” şi ieşituri. Iar ştirbiturile sunt cele care permit luminii solare să “scape”, ici-colo, pe lângă discul lunar, rezultând strălucitoarele mărgele Bailey.
Mai spectaculos e cazul în care, timp de o clipă, o singură astfel de “mărgea”, mai mare, apare pe circumferinţa Soarelui acoperit de umbra Lunii – acesta e efectul numit “inelul cu diamant”, unul dintre cele mai spectaculoase din timpul eclipsei solare totale.
articol preluat de pe DESCOPERA
Proiect NASA: transformarea urinei în băutură energizantă

Echipajul de pe Atlantis, ultima misiune spaţială a Statelor Unite, testează un sistem de reciclare a urinei dezvoltat de NASA care este capabil să transforme urina astronauţilor într-o gustoasă băutură energizantă.
Atlantis transportă patru astronauţi către Staţia Spaţială Internaţională şi aduce cu ea un ultim lot de consumabile .
“Pungile de osmoză” sunt deja folosite de soldaţi pentru a curăţa fluidele, dar NASA a adaptat acest sistem pentru ca pungile să poată fi folosite şi în spaţiu.
Cercetătorul Howard Levine de la NASA a declarat că “acesta ar putea fi un prim pas pentru a folosi umiditatea din propria sudoare, din respiraţie şi chiar din urină şi să o reciclăm astfel încât să devină o băutură potabilă“.
Staţia Spaţială Internaţională dispune deja de echipamentul necesar pentru reciclarea urinei, dar, spre deosebire de noile pungi de osmoză, acesta necesită energie electrică pentru a funcţiona
Noile pungi funcţionează fără energie electrică, folosindu-se doar de procesul de osmoză. Acesta implică difuziunea naturală a apei printr-o membrană semipermeabilă care acţionează ca o barieră, astfel că moleculele mici, precum cele de apă, trec de aceasta, în timp de moleculele mari, precum sarea, zahărul, amidonul, proteinele, viruşii, bacteriile şi paraziţii rămân blocate.
Lichidul rezultat în urma acestui proces va fi unul curat şi va fi combinat cu un aditiv cu aromă de zahăr. NASA susţine că orice lichid, nu numai apele reziduale umane, pot fi curăţate cu ajutorul acestui sistem.Aceste pungi de osmoză au fost deja folosite în teste efectuate în sate din Kenya .
Pe Pământ, sistemul s-a dovedit a fi capabil să creeze un litru de băutură pentru sportivi în aproximativ patru, până la şase ore. Acesta va fi testat de către unul dintre cei patru membri ai echipajului aflat la bordul navei Atlantis, spre sfârşitul misiunii ce va avea o durată de 12 zile.
Sursa: SMH
turul ciclist
Traficul rutier va fi restricţionat temporar, joi şi vineri, pe DN 14 şi DN 1 în municipiul şi în judeţul Sibiu, pe anumite segmente de drum, pentru asigurarea celor mai bune condiţii pentru sportivii care participă la Turul ciclist şi Raliul Sibiului , a anunţat miercuri, poliţia locală.
Joi, şoferii care tranzitează municipiul Sibiu sunt rugaţi să respecte coloana de biciclişti, pe o porţiune din DN 14, începând de la ora 10,45. Coloana va parcurge, de la această oră, un traseu care începe de la sala transilvania din Sibiu, spre centrul oraşului, până la ieşirea din municipiu spre Mediaş, pe DN 14. Organizatorii estimează că acest traseu va dura până la ora 11,15, când bicicliştii vor intra în DN 14.
Bicicliştii sunt însoţiţi de echipaje ale poliţiei rutiere.
Tot în cursul zilei de joi, de la ora 12,00 şi tot la Sala Transilvania din municipiul Sibiu, sunt aşteptaţi să sosească participanţii la cea de a XI-a ediţie a Raliului Sibiului. Prima etapă a acestui concurs va avea loc joi, la ora 13,00, în cartierul Guşteriţa, iar de la ora 15,00 piloţii se vor afla în poligonul ISU, pentru a doua etapă.
Vineri, pentru desfăşurarea Turului Ciclist, traficul rutier va fi complet restricţionat, începând cu ora 13,00 şi până în jurul orei 13,45, pe DN 1, strada Alba Iulia din Sibiu, până pe Calea Dumbrăvii, drumul care duce spre staţiunea Păltiniş. Restricţiile de trafic sunt pe perioada scurte de timp, astfel că, după ultimul biciclist care a parcurs un anumit segment din traseu, sectorul de drum respectiv va fi redeschis traficului rutier. Mai multe echipaje ale Biroului Rutier Sibiu se vor afla pe acest traseu.
Desfăşurarea concursului în municipiul Sibiu presupune închiderea completă atât a acestor artere rutiere, cât şi a accesului de pe străzile laterale.
În după-amiaza zilei de vineri, în zona Curmătura Ştezii, aflată în afara comunei Răşinari, se va desfăşura etapa Şanta – Păltiniş şi retur din Raliul Sibiului. Proba se va desfăşura între orele 20,00 – 23,30. AGERPRES


Marele zid Chinezesc a fost construit ca o fortificatie defensiva impotriva popoareleor nomade din nordul Chinei, de catre cele trei state:Yan, Zhao si Qin. In timpul ultimelor dinastii marele zid chinezesc a fost frecvent extins si reparat.
Zidul a fost construit dupa un sistem care leaga intre ele mai multe fragmente de diferite varste. Imparatul Qin Shihuang a fost primul care a reusit sa uneasca toate fragmentele.
STIATI CA?……
se estimeaza ca un milion de chinezi si-au indeplinit serviciul militar ca garzi ale Zidului? Stagiul militar desfasurat in cadrul turnurilor de paza ale zidului nu erau bine privite de catre soldati din cauza conditiilor vitrege de locuit (atat vara cat si iarna) si a hranei insuficiente, coroborate cu dorul de casa si familie.
nu exista nicio harta care sa prezinte intreaga constructie? Acesta este inca un semn al complexitatii acestei megastructuri arhitectonice.
zidul se intinde pe o distanta de 6.400 km? El incepe din est, de la trecatoarea Shanhaiguan, si continua pana in zona de vest a tarii, in zona de lacuri denumita Lop Nur.
pe9 iulie 2005 Danny Way, un skateboard -er profesionist, a devenit prima persoana din lume care a sarit peste Marele Zid Chinezesc, ajutat de un vehicul nemotorizat?
in timpul utilizarii acestuia ca fortificatie de aparare, Marele Zid Chinezesc avea si un sistem, avansat pentru acea data, de comunicatii? Acesta folosea fumul si focul pentru a transmite diverse mesaje intre turnurile de control al Zidului. In caz de pericol se puteau alerta usor armatele stationate in baze militare de-a lungul structurii.
in timpul dinastiei Qin a inceput construirea a ceea ce astazi denumim “Marele Zid Chinezesc”? El a ridicat acest zid pentru a proteja zona de nord a Chinei de atacurile populatiei nomade Xiongnu.
contrar legendelor urbane, Marele Zid Chinezesc nu este vizibil de pe luna (cu ochiul liber)? Desi impresionant ca lungime, inaltimea maxima a acestuia (9.1 metri) si cromatica asemanatoare elementelor geografice care il inconjoara fac imposibila observarea lui de pe Luna cu ochiul liber. Aceasta legenda despre Zid a aparut prima oara intr-o serie de benzi desenate americane.
intre doctori
Doctorul american spune: – La noi, in America, medicina e asa de avansata, ca scoatem un rinichi de la unu ‘, il transplantam la altu’ si dupa 6 saptamani ala deja isi cauta de lucru!
Doctorul german raspunde: – E nimica toata; la noi, in Germania , scoatem un plaman de la unu’, il transplantam la altu’ si dupa 4 saptamani ala deja isi cauta de lucru!
Doctorul rus spune: – Nici asta nu-i mare scofala; la noi, in Rusia, scoatem 1/2 de inima de la unu’, o transplantam la altu’ si dupa 2 saptamani amandoi deja isi cauta de lucru!
Se ridica doctorul roman si raspunde: – N-avem ce sa comparam, toti sunteti inapoiati fata de noi; la noi, in Romania , am luat unul fara creier si fara inima, l-am pus prim-ministru si acum toti ne cautam de lucru…
cesul lui boc-poc
Un om moare si ajunge la Sf.Petru!Pe pereti vede numai ceasuri si il intreaba ce e cu ele.
− Sunt ceasurile minciunii si fiecare are cate unul.Cand omul spune cate o minciuna limba ceasului avanseaza cu o ora.
− Si ceasul acela care nu se misca?
− E de la maica Tereza.
− Dar ceasul lui Boc unde este?
− E in camera lui Iisus.Il tine pe post de ventilator !
E CLAR IAR NE MINTE dl. BOC.
România are o datorie publică de 31% din PIB, cu mult sub media Uniunii Europene care este de 60% din PIB şi cu mult sub cea din Grecia, Portugalia şi Italia, a declarat sâmbătă, la Cluj-Napoca, premierul Emil Boc , cu prilejul vizitei efectuate pe mai multe şantiere cu mare impact economic .
Şeful Executivului a precizat că datoria publică este ţinută sub control, iar România este ferită în acest moment de ”pericole economice majore”, ceea ce este un mare avantaj al ţării.
Întrebat de ce statul plăteşte companiei Bechtel sume importante de bani şi atunci când şantierul stagnează, premierul Emil Boc a arătat că despre această situaţie trebuie întrebaţi Miron Mitrea şi Adrian Năstase, mai ales în privinţa condiţiilor în care au încheiat contractul pentru Autostrada Transilvania .
”Vă rog frumos să îi întrebaţi pe cei doi, mai des, şi despre contractul cu Petrom-ul. Să vedeţi unde sunt cele 99% din resursele de petrol ale ţării – la Petrom. Şi 53% din resursele de gaze naturale ale ţării – la Petrom. Să îi întrebaţi până când nu se pot măsura redevenţele – până în 2014. Apoi care sunt redevenţele din România comparativ cu alte ţări. Să îi mai întrebaţi şi cum s-a putut încheia un asemenea contract în detrimentul interesului românilor şi al României. Din păcate, alţii care au făcut mari jafuri ale economiei naţionale sunt cotaţi azi pe post de mari învăţători”, a susţinut premierul Emil Boc.
El le-a mulţumit românilor pentru că ”fără sprijinul lor nu era posibil ca România să rămână în picioare şi să depăşească pericolul colapsului economic”. ”Românii au făcut cele mai mari sacrificii şi merită aprecierile europene şi din lumea întreagă. Fără spiritul de sacrificiu al românilor, care au înţeles că vremurile sunt grele peste tot, nu am fi putut salva ţara de la colapsul economic. Nu am fi putut rezolva problemele cu care se confruntă în prezent alte ţări din Uniunea Europeană, precum Grecia”, a spus primul-ministru.
În opinia sa, fără greul prin care au trecut românii ar fi fost şi mai rău. ”Le mulţumesc sincer românilor şi le înţeleg nemulţumirile. E firesc să aibă nemulţumiri”, a spus premierul Emil Boc.
Şeful Executivului s-a declarat extrem de mulţumit de şantierul de modernizare a liniei de tramvai care va lega Cartierul Mănăştur de Piaţa Gării şi apoi de zona industrială de pe bd. Muncii subliniind că proiectul, în valoare de 4 milioane de euro, este realizat în cea mai mare parte cu fonduri structurale nerambursabile. AGERPRES
E clar iar ne minte BOC deci trebuie sa ne asteptam la ce e mai rau,decate ori a spus ca e bine si suntem pe drumul cel bun?-nu avem criza!;-nu scad pensiile!!!;-nu se taie salariile!!!!!!!.si ce s-a intamplat?exact pe dos,asa ca eu cred ca nimeni nu mai crede in cuvantul dl.BOC.
arest
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au emis vineri mandate de arestare preventivă de 29 de zile pe numele a şase persoane acuzate de proxenetism şi întreţinere de relaţii sexuale cu minori , printre cei arestaţi aflându-se directorul de programe de la OTV Doru Iuga şi oamenii de afaceri Andrei Stancovici şi Klaus Zander, ultimul fiind cetăţean german.
De asemenea, instanţa a emis un mandat de arestare în lipsă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti susţin că persoanele arestate fac parte dintr-o reţea ce se ocupă cu racolarea de tineri bărbaţi care practicau prostituţia. Ancheza vizează 27 de persoane, joi fiind efectuate percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Maramureş şi Giurgiu.
Anchetatorii au descoperit că proxeneţii ademeneau, în vederea practicării de relaţii homosexuale, persoane din rândul bărbaţilor tineri fără adăpost sau al celor cu mijloace de existenţă precară, din mai multe zone din Bucureşti, cunoscute ca zone de întâlnire pentru homosexuali (de exemplu zona Lipscani/Brătianu, Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Gara de Nord).
Apoi, proxeneţii contactau telefonic, la cererea clienţilor, bărbaţi tineri, printre care se aflau şi minori, cărora le solicitau servicii sexuale pentru clienţi şi le înlesneau întâlnirile cu clienţii.
De asemenea, acelaşi gen de contacte se realizau prin intermediul internetului, fie prin postarea unor anunţuri prin care se oferă servicii de masaj, fie prin diferite site-uri de socializare.
Din cercetările efectuate a rezultat că proxeneţii le asigurau bărbaţilor tineri care se prostituează transportul în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, fie prin intermediul autoturismelor proprii, fie cu autoturisme taxi, achitând contravaloarea cursei efectuate.
De asemenea, tinerii care practicau prostituţia erau transportaţi de către proxeneţi la locuinţele clienţilor, unde erau ţinuţi timp de mai multe ore, pe timpul nopţii sau chiar în toate zilele de week-end. AGERPRES
Acestia sunt oamenii la care ne uitam zi de zi la tv,in ziare poate pe unii ii apreciem pe altii nu,fara sa stim ca in realitate au un caracter infect.
[/caption]







